Istoric

MĂCIN este o asezare antică, datând din sec.III, recunoscută cu statutul de comună urbană în documente otomane din sec. XVI.  Originea îndepărtată a acestui așezământ poate fi identificată în vechiul Arrubium, nume dat de către celți în sec. III î.Hr. Se pare că încă din antichitate acest asezământ ar fi jucat un deosebit rol religios în viața oamenilor acestor locuri și că tot aici ar fi existat un cult al zeului Jupiter Arrubianus, de la care se pare că își trage și numele. Cetatea era cuprinsă în uniunea tribală condusă de Rhemaxos, sau, poate a celei a lui Zyraxes, incluzând și Delta Dunării. După cucerirea Dobrogei de către romani, "Arrubium" a devenit reședința unei unități de cavalerie romană, atestată între anii 99-241 e.n de două diplome militare eliberate unor veterani: prima din 14 august 99, cealaltă din 2 aprilie 241. După o perioadă de "tăcere" a izvoarelor istorice, este readusă în actualitate posibila localizare a "Vicinei" la Măcin , de unde provenea primul mitropolit al Țării Românești (1359), Iachint din Vicina . Reputați istorici, precum N.Iorga, Ghe.I.Brătianu, afirmă această ascendență toponimică. 
O dată cu cucerirea Dobrogei de către Imperiul Otoman, Măcinul devine sediu al unei garnizoane otomane, centru de colectare și tranzit al produselor destinate aprovizionării Constantinopolului.

Momentele istorice importante în această perioadă:

• Atacul cavaleriei muntene în campania din 1462 împotriva armatei turce, ocazie cu care Vlad Țepeș a restabilit pentru moment controlul românesc asupra jumătății de nord a Dobrogei.
• Incursiunea armată din toamna 1594 - primăvara anului 1595, condusă de către domnitorii Aron Voda și Mihai Viteazul , în contextul răscoalei antiotomane a Țărilor Române, ocazie cu care fortărețele de la Măcin, Silistra, Sistov, Nicopol, Rahova au fost ținta unor atacuri fulgerătoare, încununate de succes.
• O dată cu declanșarea "crizei orientale" cetatea Măcinului a fost în mai multe rânduri implicată în episoade ale războaielor ruso-turce.  La 11 octombrie 1771, generalul rus Miloradovici alungă din Măcin oastea otomană de sub conducerea lui Abdi Pașa , al cărui efectiv se ridica la 7.000 de oameni. Fortificațiile de la Măcin și Tulcea aveau să mai fie jefuite și distruse în anii 1771, 1773, 1790, 1791 în contextul campaniilor țariste. Nu întâmplător, în secolul al XIX-lea Poarta acorda o atenție specială consolidării fortificațiilor de la Măcin înconjurate cu sanțuri adânci și valuri de pământ, șapte bastioane, depozite pentru muniție și armament. În momentul declanșării războiului ruso-româno-turc din 1877-1878, turcii dispuneau la Măcin de efective militare compunând 6 batalioane, 4 escadroane și trei baterii.
• Măcinul și zona sa limitrofă s-au înscris din nou pe harta operațiunilor militare, reținând ca episoade mai semnificative scufundarea cuirasatului turc Luft - i Djelil- una din cele mai importante nave de război ale flotei otomane din zonă,  după un intens tir al artileriei ruse din Brăila și așa numitul "atac de la Măcin" din 14 mai 1877 când șalupa "Rândunica" a scufundat pe canalul Măcin, monitorul cuirasat turc "Duba Seifi" .
• La 9 iunie, trupele Corpului 14 al armatei ruse, comandat de generalul Zimmerman, au inceput trecerea Dunării în Dobrogea, de la Galați și Reni spre Măcin, care a fost ocupat la 11 iunie 1877. Populația orașului, cifrată la aproximativ 6.000 locuitori a întâmpinat armata rusă cu Evanghelia si Crucea.
• În temeiul prevederilor Tratatului de la Berlin (1878) care stipula reunirea Dobrogei cu România, la 14 noiembrie 1878 o coloană a armatei române și înalte oficialități ale Guvernului de la București treceau pe sub un arc de triumf ridicat la Măcin, marcând și aici împlinirea unui moment al reîntregirii naționale.